Iasul la inceputul lui decembrie

Iasul la inceputul lui decembrie

Fiindcă anul acesta minivacanța de 1 Decembrie a fost, de fapt, o vacanță în toată regula :)), noi (alături de trei sferturi din populația țării) am decis să mergem să ne distrăm și relaxăm departe  de casă. Și, pentru că îmi doream de foarte mult timp să vizitez Iașul, am decis ca aceasta să fie destinația … Read More

Oare am uitat sa iubim toamna?

Oare am uitat sa iubim toamna?

Prea concentrați să ne plângem de frig, ploaie, aglomerație, astenii și alte griji tomnatice, am uitat să privim adevărata frumusețe a acestui anotimp. Am uitat să ne oprim să admirăm covorul de frunze colorate, să ridicăm privirea și să ne lăsăm chipul mângâiat de razele timide ale toamnei. Guys, zilele începutului de noiembrie însorit sunt … Read More

Barcelona, orașul unde vibreză ecoul întregii lumi

Barcelona, orașul unde vibreză ecoul întregii lumi

După atâtea povești ascultate și citite despre orașul lui Gaudi, aproape că nu mai aveam răbdare să vină ziua plecării către Barcelona, voiam să-i simt viața și istoria. Spre surprinderea mea, însă, n-am reușit să ne conectăm la aceeași vibrație din secunda în care ne-am întâlnit, așa cum mi se întâmplă, de obicei, când merg … Read More

Întâlnire cu oceanul

Întâlnire cu oceanul

După cinci zile petrecute în povestea aceea de oraș despre care v-am vorbit acum ceva vreme, ne-am aruncat bagajele într-o mașină închiriată și am pornit, plini de nerabdare și emoții spre….. necunoscut, practic. Voiam, inițial, să ajungem în Porto dar, pe măsură ce ne depărtam de Lisabona și drumul acela ireal de frumos de coastă ne … Read More

Lisabona SE SIMTE, Lisabona nu se vizitează

Lisabona SE SIMTE, Lisabona nu se vizitează

M-am întors din vacanță și-am mai prins vara pentru o ultimă îmbățișare! În această dimineață m-am așezat în fața laptopului pentru a vă povesti experiențele minunate din acest concediu și voi începe cu Lisabona. Curând o să vă povestesc și despre călătoria către Porto, care a fost presărată cu mult mai multe surprize decât ne-am … Read More